Fotograf profesionist de nunta
Mărturisesc că întotdeauna găsesc dificilă alcătuirea unui text de introducere pentru o nouă postare. Ce-aș mai putea să spun? Ce bine ne-am înțeles cu mirii și ce nuntă frumoasă au avut? Noi ne înțelegem bine cu toți mirii noștri, așa cum cred că se întâmplă cu orice fotograf profesionist. Câteodată, însă, întâlnim câte un cuplu cu care simți că rezonezi într-un mod special, iar nouă ni se întâmplă din ce în ce mai des. Unul dintre aceste cupluri foarte drag nouă cu siguranță îl reprezintă Andreea & Erdal. Cu ei am și petrecut, cred, cel mai mult timp. După nuntă (de la care găsiți câteva imagini aici) și-au dorit să alcătuim o ședință foto într-un loc special pentru ei, Sfântu Gheorghe, în Deltă, locul unde s-a scris prima pagina a poveștii lor de dragoste. Și cum e o poveste mai completă și mai evocativă decât atunci când este și ilustrată? Iată, deci, în continuare câteva fotografii.
Răzvan, ghidul nostru pentru plimbările pe canalele Dunării are și el o poveste interesantă, este și el din București, dar a îndrăgit așa de mult zona încât s-a mutat acolo (pe timpul verii), și-a cumpărat o barcă și ajută turiștii să descopere și ei minunatele oportunități pe care ți le oferă Delta. Pentru cine ajunge acolo, îl puteți găsi aici.
Mulțumim Andreea & Erdal pentru foarte plăcutele zile petrecute împreună, și abia așteptăm să vă revedem. (pentru cine nu-i cunoaște, ei locuiesc în Olanda).